Oarece tristete…

Se pravalesc peste noi cascade de stiri grozave: cea mai grava criza a Romaniei de 60 de ani incoace; spectrul incapacitatii de plata bate la usa; de la iarna, in ciuda tuturor taierilor si cresterilor de taxe, tot va trebui sa ne imprumutam si e posibil ca nimeni sa nu mai fie dispus sa ne dea bani; romanii mor cu zile la usa cabinetelor medicale fiindca sistemul sanitar este in colaps; batrinii sau cei in prag de pensie nu mai pot decit sa spere la o bruma de ajutor, inaintea gindului sinuciderii; tinerii spera sa gaseasca o destinatie spre care sa fuga din tara; copiilor li se sacrifica dintr-o lovitura copilaria… Asta e tabloul zamislit de niste minti bolnave si impotente pentru o tara. Mintile iubitilor, alesilor, iscusitilor conducatori. O tara… substantiv descarnat, devenit in citiva ani stafie fara continut, teritoriu uscat pina si de sensul lacrimilor. Minciuna a devenit astazi marele adevar al zilei. Se vorbeste inca despre solidaritate in criza (eternizatul pretext), despre asumari si motiuni, despre alegeri anticipate, despre greva generala si despre revolutie, dar toate astea-mi suna doar a prohod insotit de o fanfara bezmetica. De ce? In tot acest tablou eu nu vad finalitatea, fiindca, iata, constat ca un alt cuvint, adjectiv de data asta, ne-a fost extirpat: viitorul, certitudinile… Ok, o sa cada guvernul, daca nu acum, la toamna, dupa si mai multe grozavii… Si? Poate cineva o sa-l suspende si pe presedinte, dupa alte citeva luni de haos… Si?… Supravietuind acestor etape ce vom avea noi de ales? Vom fi in stare sa o luam de la zero, chit ca ogoarele vor fi fost pirjolite si fintinile otravite?… (Pirjolire si otravire ca premisa… fericita aici in ideea ca mai bine ridici o casa din temelii decit sa-i repari stresinile, obloanele, temeliile…) Noi, acum si aici si nu copiii nostri, miine, fiindca e foarte posibil ca ei sa fie in stare, privind in urma nici cu ura si nici cu minie, compatimindu-ne doar cu oarece tristete… Servus, Blogolume! Tavi Pelin gaseste cum i se pregateste coktail-ul cu referendumul prim-presedintelui de partid si de stat. Dumitru Agachi ma ridica pe inaltimi… gotice. Gabriela raspunde citorva intrebari… geniale. O farima, inca, de umor… Dangate prelungi si tandre, la Andi… Vania da pe mina Proniei niste parole ale blogosferei portocalii… Cristian ne tine in suspans… Povestea geamantanului are, inca, un final imprevizibil… Teo ma indeamna sa aleg dintre noptile strainilor… Il prefer pe Frank Sinatra… La Virtualkid gasesc un requiem. Fiecare il avem pe al nostru… toate par la fel… Mesterul Manole o spune simplu: oranduielile trebuie schimbate, dupa o vorba de-a lui Balcescu…  Balcescu… Ceva ne lipseste… Toate cele bune! P.S. – Pesimist fiind azi, merge ceva… vesel de la rusi… 45.655651 25.610800 About these ads Rate this: Share this: Share on Tumblr Mai mult Email Print Google+ Pocket Pinterest Like this: Like Incarc... Related