Metamorfoza

Soarele s-a retras în ovaţiile vântului rece,lăsând să cadă în urma sa voalul nopţii pavoazat cu mii de stele translucide. Mereu m-am întrebat care e a mea,aş vrea să o rog să nu cadă vreodată chiar dacă timpul se stinge din urmă.

”Stelele nu cad,ele se ascund în mare”  încă îmi amintesc cuvintele ei.Într-o încăpere   sărăcăcioasă,întunecată,vorbindu-mi de pe un scaun vechi, mi-a povestit despre infinit şi despre dragoste.Ochii înlăcrimaţi,înconjuraţi de cute adânci purtau taina unei vieţi chinuite,chiar şi aşa ea continua să zâmbească.Un zâmbet amar,forţat doar de dragul meu.Strângând în mâini o pânză brodată ,decolorată de ani ,spunea că orice clepsidră poate fi întoarsă după bunul plac,ori de câte ori avem nevoie de timp. Nu ştia cum arată o clepsidră însă auzise multe despre ea.Mi-a explicat că timpul dansează un vals vienez în care noi trebuie să ne găsim sincronul ideal,altfel rămânem pe loc şi nu mai îi înţelegem ritmul.

M-a sărutat pe creştet apoi a izbucnit într-un plâns sfâşietor.N-am înţeles-o atunci.Mi-a cerut să plec,să mă întorc acasă,mi-a spus că şi ea are să se ascundă în mare curând,apoi a închis în urma mea uşa din scânduri ce parcă stătea să cadă.M-a iubit.

Doar în momentele de contemplare,de multe ori impuse, realizez cât de mult am lipsit.Am fost întotdeauna aici,dar niciodată prezentă. Acum înţeleg că resemnarea îi încearcă doar pe cei slabi,iar eu niciodată nu am vrut să mă regăsesc printre ei.Am să încep să merg din nou,tot înainte,pe un drum străin.De data aceasta voi păşi încet,nesigură, exact ca în prima zi.Nu mă voi pierde în suspine ori în ecourile difuze ale vocilor ce mă roagă să rămân.

Totul se petrece surprinzător de repede,un revers existenţial în care polii proprii-mi persoane se inversează.Resping oameni de care odată eram profund ataşată,concepte după care mă ghidam,idei care îmi defineau mentalitatea. Chiar şi aşa nu simt că am pierdut nimic,dimpotrivă ,m-am regăsit.În aceleaşi visuri de demult, aparent absurde alimentate de un orgoliu bolnav.

Simt că până acum am îndurat o minciună continuă hrănită de ezitări ce încet, mi-au transformat gândirea într-un scenariu regizat greşit.Am acceptat şabloanele autohtone,impuse de cei limitaţi “dragostea învinge totul” ori “dragostea este oarbă”.

Dragostea nu învinge totul şi mai mult ca sigur nu e oarbă,ea există sau nu,nu prezintă nici o cale de mijloc, iar în general nici nu persistă.Poate nu vorbesc din experienţă însă mă ghidez după adevăr.Această dragoste atât de apreciată de naivi fie e doar cea mai simplă formă de a te cunoaşte pe tine cu ajutorul cuiva,unicul mod de a-ţi descoperi amalgamul de imperfecţiuni,temeri şi aspiraţii,fie o alterare a raţiunii care te determină să percepi realitatea greşit.

Totuşi sper să o întâlnesc cândva în cea mai pură formă şi poate,să îmi dovedească cât de mult mă înşel în privinţa ei.

Plumb

Cuvinte de plumb care nu sunt diamante, stiti voi jocurile alea deosebite de le joaca lumea in tramvai. Lovim oamenii cu ele. Ne lovesc inapoi. Am uitat complet sa mai fim ingeri … Ne credem buni si suntem rai. Ne cred buni si suntem nebuni. Nimic nu e frumos daca te uiti cu lupa. Nimic uman.

Le-as face praf pe toate cuvintele de plumb. Sa nu-mi mai vina vreodata pe limba si nici macar in gand. Nici tie, nici lui, nici ei, nimanui … Si praful l-as strange intr-o batista veche si l-as elibera intr-o prapastie. Sa moara cuvintele de plumb si sa vina cuvinte, atat.

Cuvinte fluturi pe buzele noastre, cuvinte de voal in gand …

 Azi noapte am visat genul ala de vis din care nu-ti amintesti dimineata mare lucru, doar un detaliu mic..Si detaliul este ca ma duceam (sau mi se spunea sa ma duc) la biserica, la maslu. E ciudat sa visez asta..in primul rand pentru ca eu -recunosc- pun piciorul foarte rar spre deloc in biserica….si pentru ca habar n-am ce-i ala Maslu…

Asa ca m-am apucat sa caut pe net despre asta..in incercarea de-a pricepe daca  e vreun mesaj in vis…Al cui? De ce? Ce vrea sa-mi spuna? Am gasit aici:

http://biserica.org/ro/viataduhovniceasca/ghidpastoral/maslu.htm

Mi-am amintit cum- acum vreo doi ani- intr-o perioada super naspa din viata mea am visat ca statea pe marginea patului unde dormeam o forma de lumina care-mi spunea “Stai linistita, o sa fie bine”. Si senzatia -la trezire- ca a fost cineva in camera mea.  Si linistea simitita apoi.

Mi-am mai amintit si alte vise din gama asta..pe care..mai bine ma abtin sa vi le spun…

Pentru o fiinta non-religioasa, non-bisericoasa, dar extrem de curioasa in a intelege tot ce i se intampla…visele astea nasc intrebari intotdeauna. Stiu poate sunt o ciudata ca am inceput chiar sa joc multe jocuri cu fotbal :)) faraaa sa visez!!

Scrisoare catre prietenul imaginar

Draga prietene,

Stiu ca nu ti-am mai scris demult si poate-ai asteptat vesti de la mine. Ma gandesc ca tacerea mea te-a facut sa nu mai apari in vizita -in ultima vreme. Am inteles, din ultimul tau mesaj, ca oamenii ti-au vorbit de rau Bucuresti-ul si de aceea eviti sa mai treci pe aici. Dar sa stii ca oamenii aia sunt mincinosi, orasul este atat de frumos!!! O fi el predominant cenusiu si plin de betoane oribil imbinate, dar e frumos, mah! Sunt atatea cladiri care stau gata-gata sa cada, dar au fost tare frumoase si celebre candva, stiu eu…dadada…le-am vazut eu in albumele despre “Bucurestiul de-altadata”! Si cine-a zis ca n-avem spatii libere si de recreere a fost rautacios, cum sa n-avem: pai toate astea devenite campingul cutiilor de carton ale homless-ilor ce sunt? Nu-s spatiile pentru recreere? Si sa nu mai aud ca n-avem verde in oras, ca nu-s plante destule, ca e poluare: pai toate buruienile astea care cresc napadind terenurile virane, ce-s? Nu-s psatii verzi?! Eh…sigur, cresc mai greut printre gunoaiele aruncate de-a valma pe terenuri, dar cresc, da??!!

Ah! Si avem si animale: caini care umbla fericiti cu sau fara covrigi in coada. Mai avem si aurolaci sinucigasi la semafoare. Iar oamenii care merg pe strazi au asa o expresie pe chipuri…de..implinire..de multumire…de..cum sa zic?…de fericire, dom’le, ce mai! Wow! Sa nu uit: cred ca suntem si destepti si cititi cu totii. Nu ca am putea toti sa purtam un dialog cu Patapievici, dar macar asa…ceva cultura generala avem. Uite, de exemplu, sunt sigura ca am vazut azi un nene care are cunostinte medicale profunde: el stie ca daca te abtii de la unele porniri naturale/firesti -poti sa ai probleme cu rinichii. Si de aceaa, la 9am, in mijloc de Mic Paris, se sprijinea de-un stalp si facea pipi. Dar zau ca o facea cu mare demnitate! Oho-ho..si cata demnitate!!

Ce spuneam? A, da! Avem un oras frumos, prietene, zau asa! Are salba de margele si cercei si rade cu gropile pana la urechi. Si acum e si mai frumos, pentru ca este tot gatit si impodobit .Cu panouri electorale. Cat cuprinde. Peste tot. Unde nici cu gandul nu gandesti. La tot pasul iti zambesc si-ti dau cu sloganu’n cap [b]Basesti[/b], [b]Antonesti[/b], [b]Opresti[/b], [b]Geoane[/b] (sau [b]Geoani[/b]?)..mai mici, mai mari, mai batuti de vant, mai murati de ploaie, dupa vremuri-dupa posibilitati. Nu numai ca-ti zambesc tie, cel care treci (uneori cu teama justificata) pe sub ei, dar am vazut ce n-a vazut Parisul: Antonescu si Basescu isi zambeau gales unul altuia de pe doua trotuare alaturate. Asta da fericire generala!

Iar eu ma consider o mare norocoasa sa traiesc in orasul asta. Mai ales azi, cand un aurolac si-a lipit fata jegoasa si mucioasa de geamul meu de mi-a venit sa deschid cu viteza usa si sa-l pocnesc drept in fata. Mi-a fost frica sa nu se indoaie tabla, ca doar stii ce masina am, iar el parea ca ar avea capul destul de tare…  [confusedbz0.gif] Asa ca mi-am ignorat senzatia de voma, mi-am intors privirea si m-am concentrat pe domnul din statia de autobuz. Sa tot aibe vreo 70 ani, foarte dragut, foarte elegant: costum, pardesiu, palarie si un buchet de crizanteme galbene in mana. Undeva o femeie se va bucura in scurt timp.

La benzinarie un nene sare repede sa-mi puna benzina si imi sterge si geamurile proaspat balite de plodul de la semafor. Cand ii multumesc –imi raspunde zambind. Sta-n frig, probabil are un salariu de rahat si –totusi- mai zambeste. Zambetul lui incerc sa mi-l amintesc si cand, la o strada mai incolo, dau intr-o groapa nesemnalizata..gata sa-mi rup masina si gatul deodata cu ea.

Dar, zau, e bine! Uite ..tocmai am citit in Ziarul Financiar ca reincepe vremea achizitiilor de terenuri si a constructiilor in Bucuresti; mai aflu si ca s-ar putea sa nu mai avem specialisti in ortopedie pediatrica (dar ce-i grav in asta, abia ne putem duce copiii sa vada si ei tari straine..Aaaaa…da, daca avem bani. Daca nu, lasa, ce le trebuie lor mers pe jos??!!) Si, sa nu uit, am auzit ca azi se inaugureaza inca un Mall pe B-dul Timisoara. Ei, vezi, spune tu ca nu-i bine!

Asa ca eu te astept. Sa ne plimbam impreuna pe strazi. Si sa fredonam impreuna, ca pe vremuri: