dacă aş începe să povestesc ce frumos a murit sufletul meu peste zi m-aş plictisi copios pe mine însumi. nu e mare tragedie, pur şi simplu am învăţat pentru bac tot, absolut tot, absolut orice chestie care putea să pice, înafară de una singură – cea care mi-a picat de fapt. nu şi ce? asta arată că universul tot are simţul umorului.
Nietzsche a spus odată o chestie foarte inteligentă care mi-a plăcut , nu pot să redau fidel citatul, dar ideea era că cel care scrie despre suferinţa sa devine un autor tragic, dar abia cel care reuşeşte să scrie despre cât de mult a suferit şi cum este totuşi fericit în momentul actual – acela se poate numi scriitor adevărat. părerea lui Nietzsche justifică iubirile mele lacrimogene de pe blog. iubirea. una singură. a fost una singură şi aşa se pare că o să fie. oamenii nu mi se mai par interesanţi, în rest. eu cred că vroiam doar să mă asigur că şi inima ta se închină la altare, chiar dacă, am înţeles într-un final că se închina de câteva ori pe zi, dar la altare străine.
ştiţi cum spunea cineva înţelept, fiecare om are dreptul să iubească veşnic, cel puţin o dată pe an. eh, iubirea este scurtă, uitarea este lungă ca o epilare definitiva.
acuma dacă eu o să scriu lucruri frumoase şi oleacă prosteşti, voi şi eu vom fi martorii faptului că în mine s-au dat lupte şi că îmi merit pacea şi amorţirea. eu oarecum, nu scriu pentru public, eu scriu pentru mine sau, în cel mai grav caz, eu scriu pentru becul roşu care stă deasupra uşii pe care o să ieşiţi toţi. eu lui îi închin toate odele.
eu vreau pentru toată lumea echilibru şi mai mult gust. mai mult gust pentru viaţă, mai multe gusturi pe suflet, bere mai plină de gust, să visaţi mai cu gust şi gusturi mai bune, evident. şi dacă încă nu aveţi, cumpăraţi un echer şi măsuraţi lucrurile, dacă nu de şapte, măcar de două-trei ori. şi exactitatea este o formă de eroare, şi precizia – o formă de aproximare şi echilibrul e până la urmă tot un dezechilibru bine pus la punct. şi în primul rând, ne trebuie o riglă la intrarea în fiecare suflet ca să nu uităm să măsurăm distanţa la care lăsăm pe cineva se apropie. dar asta, se pare, ţine de geometria analitică şi diferenţială a fiecăruia.